RSS

EMINESCU ŞI PRIETENII

19 Ian

Această prezentare necesită JavaScript.

        

 Iată-ne ajunşi în anul 2011! Ianuarie, se ştie, este  luna omagierii marelui nostru poet Mihai Eminescu, iar Filiala Ostroveni nu putea trece peste acest moment, fără  a-i acorda importanţa cuvenită. Vineri, 14.01.2011, începând cu ora 13.30, un grup de elevi ai  claselor a XI-a D (Grup Şcolar Industrial „General Magheru”, coordonator- prof. Sporea Agnes) şi a XII-a C (Colegiul Tehnic Forestier, coordonator- prof. Mîrşanu Lidia) au participat la întâlnirea cu Eminescu şi prietenii săi. S-a vorbit, între altele, despre prietenia cu  Ioan Slavici, Ion Creangă, Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, despre etapele în care acestea s-au derulat (studiul la Viena şi Berlin, vizitele la Iaşi şi la Bucureşti) şi creaţia extraordinară din vremea respectivă (influenţat sau nu de „maeştrii”), despre prieteniile mai puţin cunoscute elevilor (din timpul şederii sale la Blaj): cea cu Filimon Ilia şi cea cu G. Dragoş; acestora le-a dăruit  fie poezii: Amicului FI –  lui Filimon Ilia, fie dedicaţie  pe  o carte, ca semn al mulţumirii pentru ajutorul dat, Dedicaţie-Spre suvenire fratelui Gregoriu Dragoşiu. La  fel de interesante şi emoţionante au fost şi aspectele legate de  relaţiile cu femeile din viaţa marelui poet, cărora le-a scris  sute  de versuri, ştiute sau neştiute de publicul larg: Veronica Micle, Mite Kremnitz, Matilda Vasilescu, Eufrosina Popescu, Cleopatra Poenaru şi câte or mai fi fost. Finalul prezentării celor de mai sus, prin videoproiecţia realizată şi comentată de doamna  bibliotecară Doina Popescu, a fost completat de elevi, sub îndrumarea doamnelor profesoare, cu lectura scrisorilor lui Ion Creangă şi Ioan Slavici către Mihai Eminescu. Descrierea lui George Călinescu din monumentala „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” şi cea a lui I.L.Caragiale din  articolul „În Nirvana” (publicat la câteva zile de la moartea lui Eminescu) au dezvăluit aspecte inedite  ale personalităţii  Poetului. 

FRATE MIHAI – AZI E MILENIUL TREI.

CUM E PE-ACOLO, PRIN ETERNITATE?

SĂ ŞTII CĂ MĂ TOT DUC LA BLÂNDUL TEI

CU FRUNZELE DE TIMP CUTREMURATE.

……………………………………………………..

NU ŢI-AM MAI SCRIS DE MULT FIINDCĂ SUNT ROB 

SI ROBII N-AU SENTINŢA DE-A DA GRAI

AŞA CĂ EU RĂMÂN CERŞIND LA POD

ŞI TE AŞTEPT SĂ-MI SCRII – FRATE MIHAI!

Mihai răspunde-mi…(George Filip, iunie 2004, Montreal)                                                                                                  

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Ianuarie 19, 2011 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: