RSS

DUPLEX BIBLIONET: VRANCEA – VÂLCEA

11 Mar

Vrancea  şi Vâlcea, două judeţe aflate  la sute de kilometri distanţă, îşi găsesc, iată, tot mai multe puncte comune. Pe lângă  renumitele podgorii de la  Drăgăşani şi Odobeşti şi grupul de 5 litere  care  intră în alcătuirea denumirilor lor, s-au  unit şi în plan cultural, procedând la un duplex  profesional, luni, 7 martie 2011, ora 10.30. Biblioteca Publică Popeşti (Vrancea) a inaugurat CIP (Centrul de Calculatoare cu Internet pentru Public), în prezenţa directorului general al Biblionet, domnul Paul-Andre Baran şi a colegilor de la IREX, personalităţilor şi reprezentanţilor autorităţilor locale, elevilor însoţiţi de cadrele didactice, alte categorii de public din comunitatea servită de bibliotecă. Filiala Ostroveni a fost şi ea prezentă online, cu ajutorul Skype,   la acest moment inaugural. Bibliotecara filialei, Doina Popescu, a  împărtăşit din experienţa de câteva luni de la implementarea programului în cadrul filialei, evidenţiind nu  atât aspectele  mai puţin plăcute (privind spaţiul şi  funcţionarea aparaturii), cât  reuşitele şi frumuseţea actului profesional, a căror pondere e cu mult deasupra primei categorii. Esenţial rămâne faptul că bibliotecarii noştri au depăşit  momentele dificile odată cu schimbarea mentalităţii, devenind acei bibliotecari moderni, capabili să administreze corect aceste centre de informare prin Internet (CIP) şi să ofere utilizatorilor, deveniţi din ce în ce mai mulţi şi mai pretenţioşi, îndrumare de specialitate în găsirea individuală şi  cât mai rapidă a informaţiei, dar şi utilizarea ei în mod eficient. Ceea ce mai ieri părea doar un vis, azi e realitate şi asta numai datorită acestui program – Biblionet-lumea în biblioteca mea,  şi partenerilor implicaţi în acest demers: Fundaţia Bill şi Melinda Gates, IREX, EOS, ANBPR, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, bibliotecile publice, reprezentate nu doar de bibliotecarul titular,  ci de o întreagă echipă (bibliotecarul metodist, coordonatorul zonal, conducerea Bibliotecii judeţene  şi, de ce nu?, autorităţile publice locale, acolo unde acestea au înţeles necesitatea şi utilitatea implementării acestui program). Urările de bine, felicitările prilejuite de Ziua Femeii şi mulţumirile pentru reuşita transmiterii „în direct” (cea mai bună dovadă, cu probă, că aparatura primită funcţionează!) au încheiat acest duplex, al doilea pentru filiala Ostroveni, după prima experienţă reuşită cu Gorjul  (filiala  Ostroveni fiind deschizătoare de drum în astfel de „legături directe” cu bibliotecile publice din ţară, ideea aparţinând colegului Mitucă de la Gorj). Evenimentul a fost consemnat în presa locală din judeţul Vrancea şi poate fi citit,  accesând linkul:                                                                                                                                                            http://www.monitorulvn.ro/monitorul_de_vrancea-2-104865.htm

Această prezentare necesită JavaScript.

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 11, 2011 în Uncategorized

 

2 responses to “DUPLEX BIBLIONET: VRANCEA – VÂLCEA

  1. liliana

    Martie 17, 2011 at 11:40 am

    Draga mea colega, nu pot decat sa ma bucur pentru reusita duplexului. Toti cei prezenti au apreciat si au fost extrem de incantati de colaborarea dintre doua centre Biblionet, iar scopul a fost atins ducandu-ne menirea noastra mai departe. Chiar daca suntem la sute de km distanta, profesia noastra ne apropie cu fiecare activitate desfasurata de noi toti in spatiul biblioteconomic.

     
    • bibliotecaostroveni

      Martie 17, 2011 at 12:17 pm

      Nici nu se putea altfel! Bucuria mea e şi mai mare. Câştigul nu e doar al nostru, ci mai ales al comunităţii. La asta sunt bune prieteniile legate de-a lungul vieţii (anii de facultate ne-au făcut puternici şi statornici în principii şi sentimente), să ne fim aproape în momentele importante.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: