RSS

Curs de iniţiere în tainele calculatorului

05 Oct

        Unul dintre proiectele pe care filiala Ostroveni şi-a propus să le desfăşoare începând din această toamnă, este în plină desfăşurare. După o serie de vizite la Clubul pensionarilor, contactul cu o parte din membrii acestui club, completarea chestionarului din care s-a remarcat dorinţa acestora de a învăţa lucruri noi, întâlnirea prealabilă, la sediul filialei,  cu cei selectaţi şi prezentarea, pe larg, a acestui proiect, cursul de iniţiere în tainele calculatorului a început din data de 3/10/2011. Cei 11 „elevi” au fost nerăbdători să  înveţe cât mai repede şi mai bine noţiunile propuse: au aflat din primele ore cum funcţionează un PC, care sunt părţile lui componente, descrierea şi importanţa lor, făcând şi primii paşi în tehnoredactarea unui document Word. După entuziasmul, seriozitatea şi efortul cursanţilor, îndraznesc, să sper că finalul  va fi unul de succes. Voi reveni cu amănunte pe parcursul derulării acestui curs.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Octombrie 5, 2011 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: