RSS

Arhivele lunare: iunie 2012

„Povestea vorbii” de Ziua Copilului

Ziua Copilului a fost petrecută alături de elevii Şcolii cu clasele I-VIII „Anton Pann”, sărbătorind totodată  şi Ziua Şcolii. Agenda culturală a proiectului dedicat lui Anton Pann, derulat de filiala noastră împreună cu această unitate şcolară, impunea participarea la această manifestare. Am adăugat, astfel,  încă o filă portofoliului documentar cu material cules pentru realizarea revistei, videoproiecţiei şi albumului tematic de final al proiectului. Spectacolul, oferit de elevi sub îndrumarea cadrelor didactice, a fost unul foarte frumos din care nu au lipsit: sceneta, pregătită de doamna învăţătoare Bubu Cristiana, readucând în actualitate personaje împreună cu proverbele sale din cunoscuta culegere „Povestea vorbii”; cântecele de voie bună, dansurile sportive şi cele populare. Participanţii au fost, apoi, răsfăţaţii zilei cu o serie de surprize: vizita la Grădina Zoologică, baloane colorate, dulciuri ş.a.

Bibliotecară,

Doina Popescu

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 5, 2012 în Uncategorized

 

Întâlnire de suflet!

După ce ultima serie de cursanţi a absolvit Cursul de iniţiere în tainele calculatorului, cu 2 săptămâni în urmă, am hotărât că e momentul pentru o întâlnire a celor trei grupe, pentru a se cunoaşte între ele şi  pentru a le mulţumi că au fost alături de noi, contribuind la reuşita unuia dintre proiectele bibliotecii noastre. Întâlnirea a fost una de suflet: s-au legat prietenii, au fost multe momente vesele, s-au recitat poezii şi fabule (creaţii proprii), s-a  cântat, au fost depănate amintiri, cu adevărat interacţiune umană. Astfel de întâlniri vor avea loc periodic, o dată pe lună, iar proiectul, cu îmbunătăţiri în ceea ce priveşte suportul tematic al cursului şi extinderea  sa la alte categorii de public utilizator al bibliotecii, va fi reluat din ianuarie 2013. Până atunci aşteptăm înscrierile la Atelierul de vacanţă al copiilor, în colaborare cu pensionarii şi pregătim începerea inventarierii fondului de carte al filialei.

Bibliotecară, Doina Popescu

Această prezentare necesită JavaScript.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iunie 1, 2012 în Uncategorized