RSS

ATELIERUL, LA FINAL!

31 Iul

Am încheiat şi această ediţie a activităţilor recreative. A fost o lună plină de bucurie, zâmbete, muncă, prietenie, care a culminat cu „serbarea” pregătită pentru cei care au ales să ne fie alături: bunice, bunici, mămici, fraţi, surori, prieteni. Carnavalul personajelor din poveşti, dansurile majoretelor, cântecul în limba engleză şi momentul muzical, special, oferit de Teodora, au fost de-ajuns pentru ca cei prezenţi să-şi dea seama că ceea ce am desfăşurat la bibliotecă, pe parcursul acestor săptămâni, a fost pregătit cu strădania fiecăruia. Mă bucur că am reuşit să „închegăm” o echipă, că atelierul şi-a atins scopul principal – membrii acestei echipe ştiu, de acum, ce înseamnă lucrul în comun, au legat prietenii, au căpătat curaj şi încredere în sine, au prins „gustul” lecturii, au deprins mai multe reguli sănătoase în alimentaţie şi comportament. Vacanţa nu s-a terminat, ca atare, biblioteca îi aşteaptă pe copiii dornici de cunoaştere, la un curs de calculatoare, pentru a învăţa cum se elaborează un referat şi cum se fac filmuleţe (PPT-uri Power Point şi Movie Maker).

Bibliotecară,

Doina Popescu

Picture 221 Picture 224 Picture 206 Picture 232 Picture 254 Picture 257 Picture 260

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 31, 2014 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: