RSS

Arhivele lunare: octombrie 2014

Papucii în poezia şi poveştile copilăriei

Azi, 30/10/2014, ne-au vizitat şi cei mai mici dintre partenerii noştri – elevii clasei a II-a C de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann”, însoţită de doamna învăţătoare Bălteanu Irina. Activităţile desfăşurate sunt primele din cadrul calendarului propus pentru anul acesta şcolar, în Parteneriatul A doua şcoală – biblioteca. Micuţii au fost foarte încântaţi de filmuleţele vizionate: Povestea gâştelor (George Coşbuc), Ciuboţelele ogarului (Călin Gruia) şi Heidi-fetiţa munţilor (Johanna Spyri), fiind extrem de atenţi şi răspunzând la toate întrebările legate de: personajele acestora, exemplele de urmat, pedepsirea celor care greşesc, comparaţia cu alte poveşti ale copilăriei în care încălţările au fost la loc de cinste – Motanul încălţat şi Fetiţa cu chibriturile.

Picture 505 Picture 512 Picture 509

Vineri, 31/10/2014, am primit şi vizita clasei a III-a A de la aceeaşi unitate şcolară, care, în cadrul aceluiaşi parteneriat, au dezbătut primele două teme. În cazul de faţă am abordat şi proza lui George Coşbuc – Albina şi păianjenul, nelipsind  momentul poetic susţinut de copii sub îndrumarea doamnei învăţătoare Popelcă Maria şi filmele pregătite de  doamnele bibliotecare.

Picture 525 Picture 516 Picture 520

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 30, 2014 în Uncategorized

 

Fire de tort-medalion literar George Coşbuc

Săptămâna aceasta avem trei întâlniri: marţi, 21/10/2014, desfăşurarea primelor 2 activităţi din cadrul Parteneriatului Citind, învăţăm ceva  cu elevii clasei a III-a F a Şcolii Gimnaziale „Anton Pann”, coordonată de doamna învăţătoare Drăguşin Mihaela. Aceştia au citit poezia Mama din volumul Fire de tort a lui George Coşbuc, învăţând cât de importantă este dragostea mamei faţă de copii şi reciproc. Apoi au învăţat ce este prietenia adevărată şi cum reuşeşte sensibilitatea faţă de natură şi firea veselă a unei fetiţe să vindece boala alteia, fără a ţine cont de poziţia socială, exemplificând cu personajele principale din povestirea pentru copii Heidi-fetiţa munţilor. Au fost vizionate atât proiecţiile din care s-au aflat date biobibliografice despre autorii celor două opere sus menţionate cât şi desenul animat Heidi. Joi, 23/10/2014, clasa a III – a A, însoţită de doamna învăţătoare Bubu Cristiana şi vineri, 24/10/2014, clasa a III- a B, coordonată de domnul învăţător Tănăsescu Nicolae, ne-au  vizitat pentru o activitate similară din cadrul aceluiaşi parteneriat, recitând versuri din alte poezii cunoscute ale lui Coşbuc şi interpretând foarte frumos cântecul La oglindă.

Picture 411 Picture 409 Picture 412

Picture 421 Picture 424 Picture 429

Picture 443 Picture 439 Picture 444

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 21, 2014 în Uncategorized

 

Fărâmă de istorie

Azi, 17/10/2014, am avut prima întâlnire, în cadrul Parteneriatului Lectura, momentul în care descoperim ceva, cu elevii claselor a V-a de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann”, coordonate de doamnele profesoare Ungureanu Daniela şi Dragomirescu Ramona. Am parcurs cele două teme programate pentru lunile septembrie şi octombrie: personalitatea lui Antim Ivireanul şi Fărâmă de istorie în poezia lui George Coşbuc. Au fost momente în care elevii au descoperit ceva – drama lui George Coşbuc şi lupta oltenilor, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, într-un eveniment istoric ce a marcat începutul procesului de renaştere naţională a României. Au fost vizionate filmuleţe, au fost recitate versuri, s-a făcut analiza pe text a poeziei Oltenii lui Tudor, făcând parte din  volumul Cântece de vitejie, volum ce evocă atât Războiul de Independenţă cât şi Revoluţia de la 1821, condusă de cel ce s-a făcut remarcat prin curaj şi pricepere.

Picture 340 Picture 342 Picture 344

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 17, 2014 în Uncategorized

 

Întâlnire de suflet, pentru suflet, din suflet!

Am organizat ieri, 09/10/2014, o întâlnire cu toate seriile de participanţi la cursurile organizate de filială. A fost, înainte de toate, o bucurie să ne revedem, apoi am împărtăşit bucuriile trăite de la ultima noastră întrevedere, dar şi a clipelor mai puţin plăcute (fac şi ele parte din viaţă). Au venit, din partea lor, solicitări de reluare a unor cursuri – pe care le-am primit cu drag şi le vom începe chiar de luna viitoare (imediat ce condiţiile atmosferice vor permite!!!) şi, la final, am organizat un gest caritabil pentru una dintre colegele care au lipsit de la această activitate, suferind de o boală necruţătoare. Vreau să mulţumesc celor care au reuşit să răspundă prezent, celor care nu au ajuns dar au „contribuit” în lipsă şi sper ca ajutorul nostru să-i fie de folos Rodicăi în greaua suferinţă. Îţi dorim sănătate şi luptă puternică, Rodica!

Picture 299 Picture 298

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 10, 2014 în Uncategorized

 

Vitalitatea ţăranului român în opera lui George Coşbuc

Am dat startul activităţilor parteneriale ale anului şcolar în curs, primii invitaţi fiind elevii clasei a IX-a A de la Colegiul de Silvicultură şi Protecţia Mediului. Aceştia, însoţiţi de doamna profesoară Mîrşanu Lidia, au fost informaţi despre activitatea filialei noastre şi despre parteneriatul pe care-l derulăm, şi-au făcut permise de intrare la bibliotecă şi, împreună, am dezbătut două dintre activităţile calendarului propus: personalitatea lui Antim Ivireanul – luptător neobosit împotriva asupririi naţionale şi sociale a poporului român, cel care a ”sfinţit” locul, timpul şi calea Râmnicului în istoria culturală şi spirituală naţională şi a doua activitate, satul şi vitalitatea ţăranului român în opera poetică a lui George Coşbuc. Au fost vizionate proiecţii video cu repere biobibliografice ale celor doi, s-au recitat versuri din poeziile lui George Coşbuc, au fost aduse completări cu aspecte mai puţin cunoscute ale vieţilor lor şi s-a analizat poezia Noapte de vară, completând tabloul unui sat cu ţărani ce se întorc de la muncă după o zi istovitoare dar care nu uită să trăiască micile bucurii ale vieţii.

Bibliotecară,

Doina Popescu

1014396_711083818967826_8991383847461658314_n 1800468_711083768967831_5861676937324259277_n 10616583_711083722301169_8857811783123939090_n 10696442_711083935634481_6598667227358502760_n

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 9, 2014 în Uncategorized