RSS

Arhivele lunare: aprilie 2016

Săptămâna „Şcoala altfel”

Se încheie săptămâna cu programul naţional „Şcoala altfel”, în care filiala noastră a desfăşurat o serie de activităţi specifice acestuia. Au fost prezente mai multe clase de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann”( I B, înv. Tudoran Ana, a II a B şi D, înv. Drăghicescu Oana şi Deaconu Alexandra, a V a F şi a VI a E, dir. Spiridon Elena şi Ungureanu Daniela, a VIII a E, dir. Dragomirescu Ramona, a II a F, înv. Jega Gudalia, a IV a B, C, F, înv. Tănăsescu Nicolae, Sasu Roxana şi Drăguşin Mihaela) care au participat la întâlnirea cu voluntarii Serviciului European de Voluntariat pentru „jocuri” non formale sau au vizionat materiale informative şi filme pregătite la bibliotecă pentru a le utiliza în programul instructiv-educativ. Activităţile non formale propuse de voluntarii străini au scopul de a testa capacităţile copiilor şi de a le evidenţia: intuiţie, rapiditate în gândire şi mişcare, imaginaţie, abilităţi de comunicare, atenţie distributivă, cunoaştere şi autocunoaştere etc. Câteva dintre jocurile care au reuşit să le capteze atenţia elevilor pentru ore bune au fost: salata de fructe, killer, leadership, numărătoarea consecutivă cu ochii închişi, construirea unui oraş al viitorului, testarea capacităţii de a continua o poveste s.a. Remarcabilă s-a dovedit a fi adaptabilitatea micuţilor de a lucra în echipă, fără ca membrii echipei să fie de aceeaşi vârstă sau din aceeaşi clasă. Mulţumirile mele se îndreaptă către cadrele didactice şi elevii participanţi, către voluntarii dedicaţi lucrului cu copiii şi coordonatorilor lor de proiect (Georgeta Mureanu şi Sergiu) fără de care nu ar fi fost posibile aceste întâlniri.

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 22, 2016 în Uncategorized

 

Periplu prin basmele Ţărilor Nordice

Periplu prin basmele Ţărilor Nordice

Călătoria „literară” a parteneriatului nostru cu clasele V-VIII de la Şcoala „Anton Pann” a continuat cu circuitul ţărilor din Europa Nordică. Am pregătit, pentru elevii dintr-a V a F, o videoproiecţie cu informaţii despre aceste ţări: cultura lor şi câteva tradiţii, preocupări majore socio-politice de protecţie a mediului, respectarea drepturilor omului, obiective turistice importante care atrag, anual, milioane de vizitatori. Am făcut, apoi, o trecere „lentă” către scriitorii cunoscuţi ai acestor state, evidenţiindu-l pe Hans Ch. Andersen, scriitor şi poet danez, autor al basmelor pentru copii, traduse şi cunoscute în lumea întreagă. Elevii participanţi au acceptat provocările doamnei profesoare Spiridon Elena de a-şi alege un personaj dintr-un basm, cu care ei cred că se aseamănă, fie din punct de vedere fizic, fie al trăsăturilor de caracter, argumentându-şi alegerea. Cea de-a doua provocare a fost să-şi imagineze că sunt invitaţi la o conferinţă de presă, în care acordă interviu un personaj cunoscut de basm, întrebările şi răspunsurile celor implicaţi fiind cu mult peste aşteptările noastre. Ultima provocare a fost aceea de a trece cu mintea prin toate basmele citite, să identifice un personaj împreună cu care să participe la câteva peripeţii iar acţiunea să fie în societatea contemporană. Ceea ce a urmat acestor provocări depăşeşte capacitatea mea de apreciere: am constatat că imaginaţia acestor elevi este extrem de bogată, vocabularul şi abilitatea de exprimare a unora dintre ei este cu mult peste nivelul lor de vârstă, stăpânirea de sine e la cote înalte iar spiritul de emulaţie domină întreaga clasă participantă. Concluziile acestei activităţi au fost enunţate în funcţie de capacitatea fiecăruia de a se transpune în lumea basmelor: viaţa fără basm ar fi una tristă, lumea ar fi total schimbată, lumea reală se îmbină cu cea ireală, dacă scriitorul permite, cuvântul prinde viaţă, grijile dispar, fantezia e la loc de cinste, acţionând între narator şi naratar, aici întâlnim creaturi magice iar binele este cel care învinge mereu. Mărturisesc, plăcut surprinsă, că rar mi-a fost dat în ultimii ani, să întâlnesc asemenea elevi bine instruiţi în arta cititului, în folosirea cuvintelor, în respectarea colegului, în exprimarea ideilor şi a gândurilor. FELICITĂRI, cadrelor didactice care-şi fac pe deplin datoria la clasă şi elevilor care aleg, în pofida tentaţiilor vremii, să facă parte din cluburi de lectură, să-şi achiziţioneze cărţi pe care le şi citesc şi participă la olimpiadele pe discipline şcolare, aducând premii care fac cinste unităţilor şcolare, cadrelor didactice şi celor de acasă, care-i susţin şi îi încurajează pentru a deveni „viitorul” de care ţara noastră are atât de mare nevoie!

Bibliotecară,

Doina Popescu

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 5, 2016 în Uncategorized

 

Activităţi luna martie

Activităţi luna martie

Filiala noastră a început un nou curs de calculatoare, propunând ca modul principal de lucru, un alt produs al firmei Microsoft şi anume Excel. Acesta este un program specializat pe lucru tabelar  şi permite stocarea şi prelucrarea datelor sub formă de tabele. Pregătirea prealabilă a participanţilor a impus şi o recapitulare a celui mai performant procesor de texte din mediul Windows -Word. Finalitatea acestor cursuri este, în primul rând, oferirea unui ajutor persoanelor care desfăşoară activităţi administrative (preşedinţi, administratori ai asociaţiilor de proprietari),prilej de a învăţa lucruri noi pentru cei care-şi doresc acest lucru şi un mod de a socializa prin participarea la întâlnirile noastre.

Tot în luna martie am desfăşurat alte activităţi din cadrul parteneriatelor educaţionale: în 22/03/2016, micuţii din clasa a II- a F – Şcoala „Anton Pann”, coord.  domnişoara învăţătoare Jega Gudalia, au fost vestitorii primăverii, pregătind portofolii cu informaţii despre primăvară şi tradiţii legate de mărţişor. Nu a lipsit nici momentul artistic cu poezii şi cântece pregătite special pentru acest anotimp al reînvierii.

12404665_977330395676499_1821354700_n

 

 

 
Scrie un comentariu

Scris de pe aprilie 4, 2016 în Uncategorized